another old memory.

e ciudat cum un om îţi poate schimba viaţa pentru totdeauna şi ţi`o poate face să graviteze în jurul lui.e ciudat cum deşi timpul trece,tot nu îl poţi uita,cum toate gândurile tale îi aparţin,cum tot ce vezi îţi aminteşte de clipele petrecute împreună.şi nu,nu vreau să fac pe victima;vreau doar ca oamenii care simt acelaşi lucru să ştie că în toată lumea asta mai e cineva care ştie cum e să încerci să dormi noaptea,dar să nu poţi din cauza lacrimilor,să încerci să uiţi şi să nu te lase inima,să vrei să`ţi faci un viitor,dar să te împiedice trecutul,să ai i`pod`ul pe shuffle şi să vină rândul melodiei voastre,să zici:`de mâine trec peste`,dar fiecare zi să fie un `mâine`,să îţi comanzi ceva de mâncare şi să îţi dai seama că de fapt era mâncarea lui preferată.şi da,e dureros,poate cel mai dureros lucru din lume să ştii că cel pe care nu`l vei uita niciodată,deja te`a uitat.şi tindeam să cred că o să mă simt mult mai bine când roata o să se întoarcă şi o să`l facă cineva să sufere la fel de mult cum m`a făcut el pe mine,şi într`un fel mă bucur,dar în sufletul meu sunt tristă pentru că nu i`am dorit niciodată să afle cum e să piarda cea mai importantă parte a Universului lui.

old memory.

şi mi`e greu să îi spun că nu mai ştiu cine e.că nu mai ştiu dacă am petrecut timp împreună.mi`e greu pentru că îmi amintesc.asta e marea problemă.îmi amintesc absolut totul:fiecare cuvânt,fiecare gest,fiecare mângâiere,fiecare sărut,fiecare mesaj,fiecare loc.şi cum să`i spun că am întalnit uitarea când eu nici măcar nu ştiu ce înseamnă?e ca şi cum i`aş spune că nu`mi amintesc vara,deşi e anotimpul în care m`am născut.sau e ca şi cum aş zice ca nu ştiu ce e iubirea,deşi amândoi ştim că alături de el am simţit prima oară acest minunat sentiment.şi totuşi cum să îl iert?cum să trec peste durerea asta infinită?

broken strings.

şi mi`ar plăcea să ştiu de ce azi îmi dai aripi,iar mâine mi le tai fără milă.şi de ce faci asta zilnic?de ce nu poţi să`mi laşi aripile,de ce nu mă laşi să mă simt şi eu apreciată pentru ce fac?greşesc cu ceva?poate doar cu faptul că am atâtea sentimente legate de tine.

Gânduri la miezul nopţii.

îmi rupe sufletul vremea de afară,la propriu..şi mereu mă gândesc cum ar fi fost să fie vară în decembrie,ianuarie,februarie şi iarnă în iunie,iulie,august.Dar amândoi ştim că nu se poate,aşa cum nici eu nu pot fi tu,iar tu să fii eu.E prea banală toată ecuaţia asta.Eu vreau una mai complicată,cum ar fi să fiu tu,doar pentru a`ţi citi gândurile,pentru a vedea ce simţi când mă vezi,şi jur că dacă aş simţi ce simt eu când te privesc,ţi`aş înapoia trupul şi aş uita de ecuaţii.Aş începe limite de funcţii.

Concedieri de sezon.

E vremea de afară sau sufletul meu chiar e înghețat?Și cum pot trăi cu sufletul înghețat?Adevărul e că nu mai trăiesc,da,mintea mea reacționează impulsurilor,la fel și corpul,dar sufletul meu e mort asemenea frunzelor unui copac,în mijlocul iernii.Știu,ați zice că ar trebui să aprind un foc și am rezolvat problema.Dar eu nu vreau să aleg calea cea mai simplă,vreau să mă complic,să mă pierd în ecuații.Vreau ca y`ul să găsească x`ul.
Într`o noapte sufletul meu mi`a reproșat că nu sunt în stare să îi găsesc o pereche,iar eu ce puteam să îi răspund?Că poate nu sunt doar eu de vină?Răspunsul meu au fost doar lacrimile care nu mai conteneau să se oprească.Iar inima simțindu`se neglijată mi`a strigat:"Caută acolo unde nu te aștepți",iar eu le`am urlat amândurora:"De ce atâta căutare?Mi`am lăsat lumea în spate doar ca să`mi caut fericirea și m`am ales cu bucăți de NIMIC.Și până la urmă de ce aș avea nevoie de voi doi?","Pentru că noi te facem ceea ce ești","Atunci faceți o treabă foarte proastă.A,și sunteți concediați".