Rugaminte :)

Am rugamintea ca atunci cand copiati pasaje din blog-ul asta,sa precizati sursa sau macar sa le puneti in ghilimele sau ceva de genul acesta.Tot ce e scris aici face parte din mine si din ce simt eu,sunt constienta ca multi va regasiti,dar totusi sunt gandurile mele.Stiu ca le impartasesc cu voi si imi asum ca tot ce scriu ar putea fi copiat,dar apelez la bunul simt;mi-ar placea sa vad ca il au cat mai multi.Sunt fericita ca am atatea vizualizari zilnic,ca blog-ul meu e apreciat,ca primesc mesaje de la oameni care se regasesc in randurile scrise de catre mine si ma inteleg si va multumesc,va multumesc din suflet.Si pe Facebook sunt unele lucruri pe care le scriu si nu se regasesc aici,dar totusi sunt scrise de mine si mi-ar placea din suflet sa scrieti sursa si sa nu va mai asumati munca altora;as prefera ca ce scriu sa fie o sursa de inspiratie,ceva care sa va indrume spre a va scrie sentimentele pe o foaie alba (fie ea si electronica),va intelege cel mai bine,credeti-ma.Asta mi-ar placea sa fie blog-ul asta pentru voi:o portita spre a va asterne sentimentele.Va multumesc inca o data.

suflet gol,nebun de dor.

ma simt cum nu m-am simtit niciodata;ma simt bine si rau in acelasi timp.am zile cand explodez de energie si fericire,iar cand am zile in care imi vine sa plang fara motiv,simt ca ma sufoc.ca ma sufoc inauntrul meu.imi simt sufletul strans,ca si cum mi-l strange cineva in fiecare zi pana reuseste sa il faca bucati.as fi vrut sa nu-mi pierd niciodata bucati din suflet.as fi vrut sa ies pe strada si sa strig:"AM SUFLETUL INTREG!CATI DINTRE VOI IL MAI AVETI?".am fost in multe "locuri" si in fiecare am incercat sa las o amintire,o amintire ce s-a dovedit a fi cate o bucatica din sufletul meu si din viata mea.nu-mi regret trecutul.nu regret ca am iubit si ca am fost iubita,ca am inselat si ca am fost inselata,ca am mintit si ca am fost mintita.am luat lectii de viata abia dupa ce am dat fiecare test in parte.asta e singurul lucru prost din toata viata asta.
mi se spune des ca am un zambet frumos,probabil rezulta din cate suferinte ascunde.

cel mai greu e noaptea.

Cel mai greu e noaptea.Mai ales cand nu dormi,deoarece ajungi sa dormi toata ziua si sa lenevesti crezand ca asa o sa uiti totul.Dar noaptea totul iese la suprafata,toate amintirile.Intotdeauna am crezut ca noaptea e pentru mine,ca nu pot dormi noaptea pentru ca avem o legatura speciala,eu nu o pot lasa sa plece si nici ea pe mine sa adorm.Dar uneori e cel mai mare dusman al meu,dusmanul gandurilor mele.Motivul pentru care adorm dimineata cu perna uda.Am momente cand imi doresc sa pot dormi noaptea,iar ziua sa imi pot ocupa timpul astfel incat sa uit tot ce mi se intampla,toate durerile,toate amintirile.Absolut totul.Si cum fac sa sterg amintirile astea?Cum fac sa nu mai vad noaptea,luna plina si sa imi aminteasca de vremurile bune.

.

De ce ne dorim sa schimbam oamenii?
Astazi,cineva mi-a reprosat ca incerc sa il schimb,ca nu il inteleg.Mi-a spus urmatorul lucru:"Eu te accept asa cum esti,tu de ce nu ma accepti asa cum sunt?"
Nu blamez oamenii pentru ca gresesc,e in natura noastra sa gresim,sa cerem iertare si poate sa si fim iertati.Dar un singur lucru ma intreb:cat sa ierti?Cat sa speri ca poate,intr-o zi,persoana de langa tine o sa observe ca greseste si o sa incerce sa schimbe ceva?Cat sa astepti sa se schimbe lucrurile in bine?
Sunt sigura ca nu e atat de usor pe cat pare,nu e usor sa schimbi ceva,sa te mulezi pe lumea in care traiesti,dar la un moment dat tot ne maturizam si trebuie sa acceptam ca nu mai suntem copii,ca nu se mai rezolva totul cu un "Imi pare rau" sau "O sa incerc".Ca lumea nu sta in loc pentru o singura persoana.
Intr-o relatie,de oricare natura ar fi ea,nu se mentine totul cu iubire.Sunt multe alte calitati ce sunt necesare in aceste legaturi.Poate gresesc,poate o sa fiu blamata pentru cuvintele astea.Dar,dragul meu,nu incerc sa te schimb,incerc doar sa te fac sa intelegi ca toti crestem,ca apar responsabilitatile si fie ca vrem sau nu,e necesar sa ne adaptam tuturor situatiilor.Iarta-ma daca gresesc.

captive.

Trebuie sa scriu.Pur si simplu nu ma mai simt in largul meu cu nimic.Incep sa cred ca mi se prabuseste lumea in cap si eu sunt oarba si nu reusesc sa vad asta,ci doar s-o simt.Nu ma mai inteleg pe mine,nu mai inteleg ce se intampla in jurul meu.Nu mai stiu ce simt sau ce vreau.Si e aiurea.Chiar e aiurea.Si uneori chiar incerc sa fiu logica,dar nu-mi iese.Nu reusesc sa las lucrurile care nu mai merg in urma.Nu reusesc  sa ma mai desprind.Parca sunt legata de maini si nu pot face nimic sa ma simt mai bine.Oare de ce nu reusesc sa imi dau seama ce nu fac bine,ce gresesc si cum sa indrept toate chestiile astea?Resping oamenii care ma iubesc  si ii accept langa mine pe aia care nu merita.Doamne.O sa ma invat minte vreodata?Probabil ca intr-un fel sunt masochista,jur;am impresia ca imi place sa ma ranesc singura sufleteste.Si de ce dracului sa imi pese mie cel mai mult,de ce dracului sa trag eu toate ponoasele si de ce dracului sa am atata incredere?