:)

sunt dezamagita de mine.nu vreau sa fac pe victima.stiu ca nu pot plati pe nimeni sa simta regretele in locul meu,oricum nu am.credeam doar ca sunt mai puternica,mai matura,ca pot face fata unui esec atat de mare.din toata asta,am invatat ca oamenii nu se schimba,ci doar isi arata adevarata fata.

n-am sa uit niciodata.

Un lucru important pe care l-am invatat in viata este acela de a aprecia persoanele pe care le am langa mine inainte de a le pierde.
Imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri..
Eram clasa a 9-a,abia incepusem liceul de 2 saptamani;bunicul meu era bolnav din vara,toata vara a stat prin spitale pana cand bunica mea a hotarat sa il aduca acasa pentru ca stia ca nu o sa mai aiba mult de trait si vroia ca ultimele zile sa si le petreaca in casuta lui.Vorbeam cu el in fiecare zi de la inceputul lui septembrie si in fiecare zi imi zicea ca ii e dor de fetita lui cea mica si ca vrea sa vin sa il vad;de fiecare data ii promiteam ca o sa vin..
Pana intr-o zi,cand spre seara mama a primit telefon de la bunica mea si a inceput sa planga;mi-am dat seama ce se intamplase,iar prima mea reactie a fost sa rad,sa rad pentru ca nu credeam ca o sa plece de langa noi inainte sa il vad,inainte sa ii spun ca il iubesc si ca mi-a oferit cea mai frumoasa copilarie si sa ii multumesc ca a fost "tataie" al meu,ca mi-a luat mereu apararea si ca ma iubea enorm in ciuda nazbatiilor pe care le faceam.Am realizat ca nu o sa imi mai spuna niciodata "fetita mea cea mica si scumpa",abia cand l-am vazut,cand l-am vazut atat de linistit de parca dormea;si eu,eu asteptam sa se trezeasca si sa ma ia in brate cum o facea mereu cand intram pe poarta curtii.
Nu am sa uit niciodata cum isi facea tigari si eu eram mereu fascinanta de fumul acela care se inalta usor spre cer si apoi disparea,cum imi lua apararea in fata alor mei,cum ma astepta stand pe gard cand stia ca trebuie sa vin la ei,cum imi facea mereu porumb copt cand mergeam cu animalele la camp,cum m-a invatat sa pescuiesc,cum m-a invatat sa am grija de animale si sa le iubesc,cum mancam amandoi turte cu branza,cum ma urca in pom sa adunam visinele.Nu am sa uit niciodata ca datorita lui am ajuns aici si ca datorita lui inca mai traiesc.
Te iubesc,tataie.Inca iti simt lipsa cand vin la tara,dar am sa vin mereu sa te vizitez si sa iti povestesc ce am reusit sa fac si unde am reusit sa ajung.
E greu ca singurul loc in care sa mai poti vorbi cu cineva sa fie un cimitir,asa ca apreciati persoanele dragi pe care le aveti langa voi si purtati-va cu ele ca si cum maine nu ar mai fi niciunul dintre voi.

nu vreau sa fiu..

Timpul n-a fost niciodata de partea mea,dar probabil asta-i treaba cu timpul,ca mereu imi va fi dusman.Pe cand aliatul meu a fost amintirea.Nu-mi place sa traiesc din amintiri,imi place doar sa ma bucur de cele frumoase,si pe cele urate sa le iau doar ca pe un ajutor in formarea caracterului.
Sincer,pentru mine adevaratii dusmani sunt oamenii,pentru ca a nu fi om nu este o crima,pe cand a fi om este sinucidere curata.Oamenii dezamagesc,ranesc si uita.N-am vrut niciodata sa fiu om,nu-mi sta in fire.Ce ma doare cel mai tare?Ca totusi sunt o parte din ei.

Rugaminte :)

Am rugamintea ca atunci cand copiati pasaje din blog-ul asta,sa precizati sursa sau macar sa le puneti in ghilimele sau ceva de genul acesta.Tot ce e scris aici face parte din mine si din ce simt eu,sunt constienta ca multi va regasiti,dar totusi sunt gandurile mele.Stiu ca le impartasesc cu voi si imi asum ca tot ce scriu ar putea fi copiat,dar apelez la bunul simt;mi-ar placea sa vad ca il au cat mai multi.Sunt fericita ca am atatea vizualizari zilnic,ca blog-ul meu e apreciat,ca primesc mesaje de la oameni care se regasesc in randurile scrise de catre mine si ma inteleg si va multumesc,va multumesc din suflet.Si pe Facebook sunt unele lucruri pe care le scriu si nu se regasesc aici,dar totusi sunt scrise de mine si mi-ar placea din suflet sa scrieti sursa si sa nu va mai asumati munca altora;as prefera ca ce scriu sa fie o sursa de inspiratie,ceva care sa va indrume spre a va scrie sentimentele pe o foaie alba (fie ea si electronica),va intelege cel mai bine,credeti-ma.Asta mi-ar placea sa fie blog-ul asta pentru voi:o portita spre a va asterne sentimentele.Va multumesc inca o data.

suflet gol,nebun de dor.

ma simt cum nu m-am simtit niciodata;ma simt bine si rau in acelasi timp.am zile cand explodez de energie si fericire,iar cand am zile in care imi vine sa plang fara motiv,simt ca ma sufoc.ca ma sufoc inauntrul meu.imi simt sufletul strans,ca si cum mi-l strange cineva in fiecare zi pana reuseste sa il faca bucati.as fi vrut sa nu-mi pierd niciodata bucati din suflet.as fi vrut sa ies pe strada si sa strig:"AM SUFLETUL INTREG!CATI DINTRE VOI IL MAI AVETI?".am fost in multe "locuri" si in fiecare am incercat sa las o amintire,o amintire ce s-a dovedit a fi cate o bucatica din sufletul meu si din viata mea.nu-mi regret trecutul.nu regret ca am iubit si ca am fost iubita,ca am inselat si ca am fost inselata,ca am mintit si ca am fost mintita.am luat lectii de viata abia dupa ce am dat fiecare test in parte.asta e singurul lucru prost din toata viata asta.
mi se spune des ca am un zambet frumos,probabil rezulta din cate suferinte ascunde.