Poate cândva,cer senin..

-Vreau să ne despărțim.
Să privești cerul senin când cineva îți spune ceva ce o să te doară și să nu îţi dai seama dacă ai auzit bine sau nu,e cel mai dur lucru.Încerc să îmi iau ochii de la cer și să mă uit în ochii lui.Nu pot,îmi e prea greu.
-Hei,mă auzi?
-Lasă-mă,nu vreau să te aud.Nici măcar nu am înţeles ce ai zis și nici nu vreau să înţeleg.
-O să ne fie mai uşor dacă mă asculţi.
-Te'am ascultat până acum și nu ne'a fost uşor.De ce te'aș asculta acum?
-Pentru că te iubesc și ştiu ce e bine pentru tine.
-A,acum mă iubeşti?Las'o baltă.Si numai eu știu ce e bine pentru mine.M'am săturat ca toată lumea să creadă că știe ce e spre binele meu.
Prea mulţi oameni în jurul nostru,care apleacă urechea la discuţia asta fără rost.
-Cred că ar fi mai bine să mergem undeva la o cafea.
-Nu.Eu vreau să stau aici,să privesc cerul,poate într'o zi și viaţa mea va deveni limpede asemenea lui.
-Te amăgești.
-Probabil.Ce îţi pasă ţie?
-Nu'mi mai pasă.
-Asta și vroiam să aud,pentru că mie nu'mi mai pasă demult de tine și de iubirea ta.
Amândoi ştiau că mint și că nu asta este ceea ce simt.Se minţeau unul pe altul.Iubire amestecată cu minciună.Oricum așa a fost dintotdeauna.
-Vreau să rămân singură,te rog.
-Si pe mine mă doare la fel de mult ca și pe tine.
-Până acum un minut nu îţi păsa și nici nu arătai că te doare.Așa ai fost mereu,te schimbi după soare.Vreau să rămân singură,ce dracu' nu înţelegi?
-Ok..
Îl privesc cum pleacă și nu îmi vine să cred cât de mult s'a schimbat.