Simt că,cu cât te iubesc mai mult pe tine îl iubesc și pe Dumnezeu în aceeași măsură fiindcă încep cu adevărat să`L simt, să`L regăsesc pierdut adânc în sufletul tău, dragostea mea. Abia atunci realizez că Dumnezeu nu se află acolo doar pentru a`mi spune că are chip frumos și nici pentru a`mi demonstra existența Sa ci fiindcă noi suntem un accident de a ne afla în fața Lui și de a`I înțelege măreția eternității sale în noi.
Vom fi uniți prin sfințenia iubirii în și prin Dumnezeul nostru etern. Si atunci, oricât de mult am realiza deșertăciunea acestei lumi, și am ști că vom fi mereu acea stea care va arde continuu pentru a apărea ca imagine pe o boltă a unei lumi după ce va fi murit demult, vom înțelege că toate acestea și încă multe altele nu au nici o importanță fiindcă între noi, în noi și peste noi e Dumnezeul acela tăcut care nu are nevoie nici de imagini sau alte cuvinte ci doar de iubirea noastră nesfârșită.
Si vom fi etern împliniți și hrăniți de Dumnezeul iubirii noastre știind că ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va rămâne etern peste timpi sau spații, peste orice deșertăciune, știind că doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este sensul iubirii noastre,al sufletelor pereche.
Oriunde am fi, oricât de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alături de care ne vom plimba împreună pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsă pe iarba clipelor care se va usca și ea la rândul ei fiindcă orice ai face iarna nu poate fi oprită.
Si ne vom trezi într`o lume unde vom fi iar o stea, pe urmă vom arde doar fiindcă va urma să ne stingem iarăși pentru a ne putea găsi ca două suflete pereche care să viseze la un Paris prin care să se plimbe, să se iubească, să se dorească, să fie bolnavi unul de altul, să sufere dar să și tremure de fericire, de fiorul divin pe care ți`l dă dragostea acea arzătoare prinsă de vâlvătaia mistuitoare a pasiunii.
Cât de puțini suntem cei care în viață am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puțini ne`am născut astfel aici în această lume și cât de mulți își trăiesc viața morți de ei înșiși, cu sufletele neumblate de pașii nici unei mari iubiri. De ce? Să`L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Să întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa căruia am ajuns să visăm această lume? Răspunsul constă în noi și numai în noi, în iubire.
Si vom fi etern împliniți și hrăniți de Dumnezeul iubirii noastre știind că ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va rămâne etern peste timpi sau spații, peste orice deșertăciune, știind că doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este sensul iubirii noastre,al sufletelor pereche.
Oriunde am fi, oricât de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alături de care ne vom plimba împreună pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsă pe iarba clipelor care se va usca și ea la rândul ei fiindcă orice ai face iarna nu poate fi oprită.
Si ne vom trezi într`o lume unde vom fi iar o stea, pe urmă vom arde doar fiindcă va urma să ne stingem iarăși pentru a ne putea găsi ca două suflete pereche care să viseze la un Paris prin care să se plimbe, să se iubească, să se dorească, să fie bolnavi unul de altul, să sufere dar să și tremure de fericire, de fiorul divin pe care ți`l dă dragostea acea arzătoare prinsă de vâlvătaia mistuitoare a pasiunii.
Cât de puțini suntem cei care în viață am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puțini ne`am născut astfel aici în această lume și cât de mulți își trăiesc viața morți de ei înșiși, cu sufletele neumblate de pașii nici unei mari iubiri. De ce? Să`L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Să întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa căruia am ajuns să visăm această lume? Răspunsul constă în noi și numai în noi, în iubire.
Am crezut întotdeauna în lumina divină a sufletelor pereche cum cred în destinul privirilor pierdute pe drumurile încâlcite ale vieții dar să nu uităm că tot lumina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.
Poate fi ceva mai important decât iubirea? Doar aceasta poate înfrunta praful deșertăciunii.
Prin Dumnezeu și numai prin Dumnezeu noi cunoaștem amintindu`ne propria noastră imagine despre noi și lume, imagine care a fost și va rămâne etern dincolo de deșertăciunea acestei țărâne care respiră prin noi, cei pierduți în negura infinității lumilor cu nume de vis. De aceea adevăratul Dumnezeu apare doar atunci când iubești profund, când simți că nu poți muri dar nici trăi fără clipele sufletului tău drag, pe care le vrei, dar cu toate că ești atât de însetat vei refuza apa vieții în schimbul lor, fiindcă trezirea către marea amintire care e Dumnezeu se face doar prin moarte.
Dar tu, îngerul meu drag, tu unde ești? În mine, în tine, sau în noi? Oare eu unde sunt? Suntem simțire și destin, suntem repere fundamentale unul față de altul, de aceea vom fi mereu despărțiți de blestemul simetriei acestui vis cu nume de lume. Știu că atunci când te strig în vâltoarea clipelor ai să`mi dai întâlnire doar la cascada deznădejdii, fiindcă doar acolo am putea fi alături, doar în zbuciumul ei ar mai putea înțelege calitatea aceasta a noastră de a fi repere fundamentale unul față de celălalt, de a fi astfel suflete pereche.
De ce atunci când mă gândesc la sufletul meu pereche îl simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar și mai exigent, mai cald dar și mai răzbunător, mai trist dar gata oricând de cel mai debordant optimism dar și exuberanță izvorâtă din adâncul etern al privirilor noastre pierdute în negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?
Poate fi ceva mai important decât iubirea? Doar aceasta poate înfrunta praful deșertăciunii.
Prin Dumnezeu și numai prin Dumnezeu noi cunoaștem amintindu`ne propria noastră imagine despre noi și lume, imagine care a fost și va rămâne etern dincolo de deșertăciunea acestei țărâne care respiră prin noi, cei pierduți în negura infinității lumilor cu nume de vis. De aceea adevăratul Dumnezeu apare doar atunci când iubești profund, când simți că nu poți muri dar nici trăi fără clipele sufletului tău drag, pe care le vrei, dar cu toate că ești atât de însetat vei refuza apa vieții în schimbul lor, fiindcă trezirea către marea amintire care e Dumnezeu se face doar prin moarte.
Dar tu, îngerul meu drag, tu unde ești? În mine, în tine, sau în noi? Oare eu unde sunt? Suntem simțire și destin, suntem repere fundamentale unul față de altul, de aceea vom fi mereu despărțiți de blestemul simetriei acestui vis cu nume de lume. Știu că atunci când te strig în vâltoarea clipelor ai să`mi dai întâlnire doar la cascada deznădejdii, fiindcă doar acolo am putea fi alături, doar în zbuciumul ei ar mai putea înțelege calitatea aceasta a noastră de a fi repere fundamentale unul față de celălalt, de a fi astfel suflete pereche.
De ce atunci când mă gândesc la sufletul meu pereche îl simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar și mai exigent, mai cald dar și mai răzbunător, mai trist dar gata oricând de cel mai debordant optimism dar și exuberanță izvorâtă din adâncul etern al privirilor noastre pierdute în negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?
Noi nu suntem nimic altceva decât iubire și în urma noastră nu rămâne nimic altceva decât tot iubirea pe care am lăsat`o acestei lumi și atât. Restul se șterge cu buretele deșertăciunii pe tabla uitării. Asta suntem noi! Iar cei care nu au trăit o Mare Iubire înseamnă că nici nu s`au născut vreodată pe acest târâm.
Nu poți să strigi în iubire fiindcă este unicul loc unde nu au ce căuta cuvintele decât sensurile lor care și așa devin absurde. Nu poți să minți în iubire fiindcă nicio simțire a ta nu poate fi mințită, altfel nu ai exista tu, ci minciuna vieții tale. Nu poți trișa în iubire fiindcă nu sunt niciodată două căi pe care să le poți alege, ci doar una singura care este și va rămâne calea vieții tale. De aceea în iubire nu poți fi decât tu și singurătatea din tine în afara sufletului tău pereche.
În iubire nu trebuie niciodată să te îndoiești fiindcă nu poți iubi cu jumătăți de măsură. Nu! Niciodată, Marea Mea Dragoste, niciodată în iubire nu poate fi și o zonă gri decât acele pătrate de alb și negru aflate pe tabla de șah a acestei Iluzii a Vieții, pe care o împărțim împreună, prin Destin, până când moartea ne va uni prin eternitatea sa.
Te iubesc atât de mult, dragul meu suflet pereche, încât nu pot exprima în cuvinte. Într`o mare iubire cuvintele nu`și au rostul, precum își pierde consistența orice atingere sau privire, fiindcă toate acestea sunt și vor rămâne numai în străfundurile sufletelor noastre.
Să știi că și sfințenia face parte din iubire, iar tu ești un sfânt al Destinului meu, o religie a vieții mele. Un crez al ființei uitate din mine, străinul care mă îndrept spre nicăieri, știind că acolo unde va fi mă voi împlini prin moarte, așteptându`te…
Nu poți să strigi în iubire fiindcă este unicul loc unde nu au ce căuta cuvintele decât sensurile lor care și așa devin absurde. Nu poți să minți în iubire fiindcă nicio simțire a ta nu poate fi mințită, altfel nu ai exista tu, ci minciuna vieții tale. Nu poți trișa în iubire fiindcă nu sunt niciodată două căi pe care să le poți alege, ci doar una singura care este și va rămâne calea vieții tale. De aceea în iubire nu poți fi decât tu și singurătatea din tine în afara sufletului tău pereche.
În iubire nu trebuie niciodată să te îndoiești fiindcă nu poți iubi cu jumătăți de măsură. Nu! Niciodată, Marea Mea Dragoste, niciodată în iubire nu poate fi și o zonă gri decât acele pătrate de alb și negru aflate pe tabla de șah a acestei Iluzii a Vieții, pe care o împărțim împreună, prin Destin, până când moartea ne va uni prin eternitatea sa.
Te iubesc atât de mult, dragul meu suflet pereche, încât nu pot exprima în cuvinte. Într`o mare iubire cuvintele nu`și au rostul, precum își pierde consistența orice atingere sau privire, fiindcă toate acestea sunt și vor rămâne numai în străfundurile sufletelor noastre.
Să știi că și sfințenia face parte din iubire, iar tu ești un sfânt al Destinului meu, o religie a vieții mele. Un crez al ființei uitate din mine, străinul care mă îndrept spre nicăieri, știind că acolo unde va fi mă voi împlini prin moarte, așteptându`te…
Nu credeam să vii acum, la vârsta și ceasul acestei Iluzii a Vieții, dar îți spun printre gratiile acestea cât de mult Te Iubesc și să nu te îndoiești niciodată de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu