Bărbații.

Știi ceva?Tine`ți florile alea pentru tine,eventual dă`i`le aleia cu care mă înșeli în fiecare seară.Te miri de unde știu?Baby,îmi spune tot.E un fel de "Test de fidelitate".Știi cât râdeai de toți fraierii aia care cădeau în plasă?Ironia sorții.Și ce îmi place când încerci să mă împaci,să te scuzi,să te umilești.Cazi la picioarele mele?Halal bărbat ce ești!Scutește`mă de sentimentalismele astea de doi bani.Mă iubești?Ei na.Vrei un pupic pentru asta?Știi ceva?Pupă`mă tu.Știi tu unde.

Dezbracă`te!De ce?Hai baby,știi tu,am chef.Așa.Acum ieși afară!Îți vrei hainele?De ce,iubitule?Hai că îmi place mai mult vocea ta din spatele ușii.Ce te prinde rolul ăsta de cățeluș,cum te umilești tu asa,ești adorabil.Vezi că te așteaptă iubita la parter,hai iubi că ei îi place de tine fără haine.Eu zic să îl chemi și pe prietenul ăla al tău,e mai mișto în trei.Scumpi,știi cât de mult te iubesc,nu?Ieși dracu odată!Cară`te din fața mea.Te smiorcăi ca o femeie.Chiar crezi că îmi pasă de tot ce zici tu?Jigodie.

Despre mine.

Si îmi pare rău că sunt atât de lașă,că te las să pleci atât de ușor..că nu pot spune nici măcar un amărât de "îmi pare rău".Dar tu mă cunoști și știi că nu sunt genu`,sunt mult prea orgolioasă.Îmi pare rău că n`am știut să te țin lângă mine,să te fac să crezi în mine,în dragostea mea,în tot ce ne leagă.Îmi pare rău pentru toate certurile,țipetele,telefoanele închise.

Si ți`am promis atât de multe,și tu ai fost atât de naiv.

M`ai acuzat că n`am știut niciodată să mă țin de cuvânt,că n`am știut să îți arăt prin fapte tot ce îți spuneam.Eram mult prea indiferentă în legătura asta.Așa sunt eu,și îmi pare rău că n`am știut să las pe cineva să mă schimbe.Ca să lași pe cineva să te schimbe trebuie să ai și voință,ceea ce eu nu am.Poate mă cunoști,dar în același timp nu mă cunoști deloc.

Si uită`mă.Găsește ceva mai bun.Eu sunt prea rea,prea tupeistă,prea orgolioasă,prea egoistă.

[e o chestie pe care trebuia să o scriu atunci când s`a întâmplat..acum e prea tarziu :)]

O mie.

In rândurile următoare vă voi prezenta o idee care mi`a venit în ora de muzică,la care m`au ajutat Irinucă și Teo.

O mie-Irinucă

O mie de versuri,nicio melodie.

O mie de oameni,niciun prieten.

O mie de vedete,nicio stea.

O mie de promisiuni,niciun adevăr.

O mie de cadouri,niciun zâmbet.

O mie de stele,niciun privitor.

O mie de desene,niciun artist.

O mie de cărți,nicio învățătură.

O mie de distracții,niciun doritor.

O mie de dorințe,niciun copil.

O mie de pahare,nicio Cola.

O mie de persoane,niciun destin.

O mie de păsări,niciun cer.

O mie de minute,nicio secundă liberă.

O mie de minciuni,nicio vorbă în plus.

O mie de nume,niciunul cunoscut.

O mie-Teo

O mie de zâmbete,niciun surâs.

O mie de cuvinte,nicio vorbă.

O mie de profesori,niciun elev.

O mie de pomi,nicio floare.

O mie de bunicuțe,niciun nepot.

O mie de ochi,nicio culoare.

O mie de mărțisoare,nicio fată.

O mie de străzi,nicio mașină.

O mie de drumuri,niciun călător.

O mie de calculatoare,niciun vis.

O mie de biserici,niciun creștin.

O mie de inimi,nicio speranță.

O mie de felicitări,nicio bucurie.

O mie de litri de alcool,niciun prieten.

O mie de joint`uri,nicio iluzie.

O mie de răni,nicio vindecare.

O mie de regrete,nicio șansă.

O mie de fete,nicio floare.

O mie-Eu

O mie de întrebări,niciun răspuns.

O mie de pași,niciun drum.

O mie de litere,nicio carte.

O mie de iubiri,nicio inimă.

O mie de haine,niciun corp.

O mie de instrumente,niciun cântăreț.

O mie de oameni,niciun Univers.

O mie de șoferi,nicio mașină.

O mie de blocuri,niciun locuitor.

O mie de bomboane,niciun copil.

O mie de de lacrimi,niciun regret.

O mie de vise,niciun minut de somn.

O mie de dorințe,nicio speranță.

O mie de sărbători,nicio petrecere.

O mie de culori,niciun desen.

O mie de soldați,niciun război.

O mie de ucigași,nicio armă.

O mie de scaune,niciun spectacol.

O mie de lucruri pe care le avem degeaba.

Dragostea.

Deschid rucsacul să văd dacă am luat totul:lipsește o sticlă de apă.Si eu știu că pe drum o să mi se facă sete.Cobor din Golf,cumpăr o sticlă de apă de la bar și mă întorc la mașină.

Carlo sosește în sfârșit.Într`o oră și trei sferturi suntem acolo.Folosesc cheia magică să deschid ușa.Lăsăm rucsacurile înăuntru,ne punem costumele de baie și fugim pe plajă.Iat`o!Marea MEA.

Ce frumoasă e apa asta care îți dansează în fața ochilor,care se împiedică,dar găsește mereu forța să se ridice și să meargă mai departe și caută,caută,caută.

Dar de ce nu se oprește din căutat?

Ce e atât de important de găsit?

Plaja e aproape pustie..

Carlo și`a uitat prosopul,așa că trebuie să îl împart pe al meu cu el.Ne întindem pe acea bucată de pânză,și îmi dau seama că și matematica e relativă,pentru că stau cu el pe jumătatea mea de prosop și mi se pare că am de două ori mai mult loc decât de obicei.Ciudată ecuație:jumătate=dublu.

Îmi dau cu cremă pe spate și ajung peste tot.

-Te ajut?întreabă Carlo și își pune imediat puțină cremă în mână.

-Nu!îi răspund hotărâtă.

Nervoasă.Cu cât mai puține contacte,cu atât mai bine.

Facem baie și ne întoarcem acasă.

Eu mă duc să fac duș,Carlo se fâțâie prin sufragerie cu pielea și părul pline de nisip și ars de soare.

Urcă scările,e în camera mea.

Si eu cu el.

Ne mai studiem puțin de la distanță,contactul începe din priviri.

Apoi el lasă jaluzeaua jos și se apropie.

Mâna lui mi se plimbă pe spate,desface bretelele de la costumul de baie,coboară și se oprește.Si lui îi e frică.

Îmi lipesc trupul de al său,mă refugiez în carnea lui.Si nu e nici o părticică din mine,nici o singură celulă care să spună "Fugi!".

Rămân.

Ne așezăm pe patul meu puțin prăfuit poate,dar ce mai contează?Ma întind deasupra lui,goală,și îi simt corpul aprinzându`se,incitat de o idee,aceeași cu a mea.

Mă opresc.Ochii lui încă stăruie asupra mea.El mă sărută și îmi mângâie părul.

-Dacă te doare,spune`mi,ne oprim imediat..repetă.

Fac semn că da cu capul,economisesc cuvintele:vreau să îi dăruiesc lui fiecare răsuflare a mea.

Ii dau jos cu stângăcie slipul și mă rușinez de acel gest neexperimentat.Si nu știu ce să fac cu acel corp atât de diferit de al meu.

Carlo își face loc între picioarele mele,alunecă ușor înăuntru.Închid ochii și strâng din dinți pentru a controla durerea.

Mușchii gâtului sunt încordați,spatele încordat ca o coardă de vioară.Pumnul strâns în jurul unui colț de cearșeaf.

Respirația mea devine una cu a lui,carnea noastră un tărâm comun.Si nu`ți mai dai seama dacă e piciorul tău sau al lui,devii un singur trup.

Plăcerile noastre devin una.

Stăm așa,abandonați în acele așternuturi murdare de dragoste,care nu știu să țină un secret.

Ii înconjor umerii cu brațele și el își sprijină obosit urechea pe sânii mei.

Nu sunt cântece pe fundal,doar marea aceea care se împiedică și continuă să caute.

Si poate ceea ce caută ea eu deja am găsit.

-Sunt aici,spune Carlo și mă privește,mă privește și nu îi vine să creadă;sunt eu Alice,Alice cea descoperită..

Un cântec vechi spunea..

Dă`le naibii de socoteli și de cifre.

Știi să spui câtă dragoste ai în tine?Un kil?Un litru?

Nu știi,nu?

Și atunci,dă`o naibii de matematică.

Inventează ceva ce nu există.

Pentru că ceea ce există aparține tuturor.

Dar,dacă reușești să găsești ceva ce nu există,atunci ai ceva numai al tău.Și,dacă cineva vede ceea ce vezi tu,atunci ai găsit pe cineva care trăiește ceea ce trăiești și tu.

Nu`l lăsa să plece.Oprește`l!Trăiește povestea!Povestește!

Poveștile sunt ca oamenii.

Nu sunt făcute să traiască singure.

Într`un colț al lumii este cineva care trăiește o poveste ce se oglindește într`a ta.

Uită`te în jur!

Acel cineva nu e așa departe.

E cealaltă jumătate a cărții.

Nu mai pierde timp scriind alte pagini..

Caută`l!

Restul îl veți scrie împreună.

Pentru că nu e nimic mai reușit decât două povești ce se împletesc.