O nu,sper că glumești!Acum câteva minute eram în patul meu,privindu'l pe el dormind,și acum sunt într'o gară în care o voce care parcă nu mai tace,și tot repetă:"Trenul Accelerat București-Constanța,va pleca de la linia 5 în 10 minute!".Pare a fi un ecou,dar nu,aud asta până când aceeași voce îmi strigă:
-E trenul tău spre fericire!
-Nu,nu e.Fericirea mea e lângă el.Întorcându'mă pe toate părțile vrând să îmi dau seama cine încearcă să îmi schimbe părerea despre fericire,observ cu stupoare că nu e nimeni aici și nici măcar difuzoare nu sunt,dar totuși de unde se aude?Parcă încercând să îmi spulbere întrebările,trenul sosește exact la linia 5.
Pășesc în tren cu ezitarea unui copil atunci când se întreabă ce se va întâmpla dacă va strivi gândăcelul cu piciorul.
Trenul e gol.Se simte miros de iasomie.În timp ce încep să cutreier locul ăsta fără de înțeles,trenul o ia din loc.O speranță..înseamnă că nu sunt singură,cineva e aici cu mine.Oare știe că sunt aici,oare m'a văzut urcând?Ce mi se întâmplă?Ce caut aici?Dați'mi drumul!
Alerg în tren,alerg după un răspuns la toate întrebările astea și deodată podeaua se transformă în nisip fierbinte și deasupra soarele parcă râde de naivitatea mea.Câmpiile pe lângă care treceam mai devreme au devenit apă,cu valuri spumegând,acum măcar știu unde sunt..la mare.Asta e oare fericirea mea?Aici o voi găsi?Sunt întrebări la care voi găsi răspuns când nu mă voi aștepta.
În depărtare un băiat se zbate în valuri.Fug cât mă țin picioarele pentru a'l salva la timp.Îl scot din apă cu speranța că încă trăiește.
-Hei,puteai să mori!
-Nu sunt în Rai și tu nu ești un înger?
-Sunt doar halucinațiile tale!Ce făceai aici?
-Am venit aici să găsesc răspunsuri la multe întrebări,care în ultimul timp mă seacă tot mai des,dar nu am reușit decât să adâncesc misterul lor și mai mult,asa că am hotărât să termin totul,să găsesc răspunsurile mele "Dincolo".
-Nu se poate termina totul când vrei tu!
-Probabil.Dar tu ce cauți aici?Credeam că sunt singur.
-Și eu credeam același lucru pană să te întâlnesc pe tine.Dar cred că am fost prinși amândoi în același joc.Acum câteva minute eram acasă lângă prietenul meu și acum salvez un necunoscut de la înec.Halal joc!Tind să cred că e doar imaginația mea.
-Nu,nu e imaginația ta.Ascultă marea,privește soarele,simte vântul,astea sunt realitate.
-Da,cred că oarecum destinul m'a adus aici pentru a reîncepe să mă bucur de lucrurile frumoase ale vieții,pentru a mă scoate din rutină.Știi înainte de a'l cunoaște pe el eram liberă,nu mă durea sufletul,nu era nevoie să mint și să mă mint,să ignor,să țip..dar acum parcă îmi lipsește liniștea aia de altădată.Poate că dacă vom încerca să găsim împreună răspunsuri la întrebările care ne frământă,le vom primi.
-Împreună?
-Te deranjează?Dar numai spuse nimic,îmi luă mâna și mi'o așeză într'a lui,lăsându'ne amândoi cuprinși de liniștea care ne învăluise.Valurile marii ne dădeau răspunsuri pe care încercam să le descifrăm,neștiind că adevăratele răspunsuri se găsesc în sufletele noastre.Vroiam să rămân acolo pentru totdeauna,dar mă mințeam că fericirea mea e undeva într'un pat,dormind.
Asta era fericirea,asta era liniștea de care aveam nevoie!Mereu am ținut vie speranța că o voi găsi,și când eram aproape sigură că am găsit'o,mi se arată în alt mod,bătându'și joc de toate crezările mele dinainte.
Am rămas acolo până noaptea,când el mi'a spus că trebuie să plece,dar că se va întoarce la mine oricând voi avea nevoie.
Priveam în urma lui,la pașii pe care îi lăsa în nisip,neștiind că îmi las fericirea să plece.M'am aruncat dezamăgită în valurile marii și am ajuns pe patul meu de acasă.El se trezise.
-Pot doar să îți multumesc că m'ai condus spre adevărata fericire.Ai fost doar un actor în piesa asta,ți'ai terminat rolul,ești liber să pleci!i'am spus eu cu nesiguranță în voce..
-Plec dar fericirea ta vine cu mine!îmi spuse el cu un zâmbet amar pe față.
-Nu ai cum să o iei,m'am bucurat de ea și mă voi bucura oricând voi avea nevoie,doar că data viitoare nu o voi mai lăsa să plece atât de curând.Acum,pleacă!
-E trenul tău spre fericire!
-Nu,nu e.Fericirea mea e lângă el.Întorcându'mă pe toate părțile vrând să îmi dau seama cine încearcă să îmi schimbe părerea despre fericire,observ cu stupoare că nu e nimeni aici și nici măcar difuzoare nu sunt,dar totuși de unde se aude?Parcă încercând să îmi spulbere întrebările,trenul sosește exact la linia 5.
Pășesc în tren cu ezitarea unui copil atunci când se întreabă ce se va întâmpla dacă va strivi gândăcelul cu piciorul.
Trenul e gol.Se simte miros de iasomie.În timp ce încep să cutreier locul ăsta fără de înțeles,trenul o ia din loc.O speranță..înseamnă că nu sunt singură,cineva e aici cu mine.Oare știe că sunt aici,oare m'a văzut urcând?Ce mi se întâmplă?Ce caut aici?Dați'mi drumul!
Alerg în tren,alerg după un răspuns la toate întrebările astea și deodată podeaua se transformă în nisip fierbinte și deasupra soarele parcă râde de naivitatea mea.Câmpiile pe lângă care treceam mai devreme au devenit apă,cu valuri spumegând,acum măcar știu unde sunt..la mare.Asta e oare fericirea mea?Aici o voi găsi?Sunt întrebări la care voi găsi răspuns când nu mă voi aștepta.
În depărtare un băiat se zbate în valuri.Fug cât mă țin picioarele pentru a'l salva la timp.Îl scot din apă cu speranța că încă trăiește.
-Hei,puteai să mori!
-Nu sunt în Rai și tu nu ești un înger?
-Sunt doar halucinațiile tale!Ce făceai aici?
-Am venit aici să găsesc răspunsuri la multe întrebări,care în ultimul timp mă seacă tot mai des,dar nu am reușit decât să adâncesc misterul lor și mai mult,asa că am hotărât să termin totul,să găsesc răspunsurile mele "Dincolo".
-Nu se poate termina totul când vrei tu!
-Probabil.Dar tu ce cauți aici?Credeam că sunt singur.
-Și eu credeam același lucru pană să te întâlnesc pe tine.Dar cred că am fost prinși amândoi în același joc.Acum câteva minute eram acasă lângă prietenul meu și acum salvez un necunoscut de la înec.Halal joc!Tind să cred că e doar imaginația mea.
-Nu,nu e imaginația ta.Ascultă marea,privește soarele,simte vântul,astea sunt realitate.
-Da,cred că oarecum destinul m'a adus aici pentru a reîncepe să mă bucur de lucrurile frumoase ale vieții,pentru a mă scoate din rutină.Știi înainte de a'l cunoaște pe el eram liberă,nu mă durea sufletul,nu era nevoie să mint și să mă mint,să ignor,să țip..dar acum parcă îmi lipsește liniștea aia de altădată.Poate că dacă vom încerca să găsim împreună răspunsuri la întrebările care ne frământă,le vom primi.
-Împreună?
-Te deranjează?Dar numai spuse nimic,îmi luă mâna și mi'o așeză într'a lui,lăsându'ne amândoi cuprinși de liniștea care ne învăluise.Valurile marii ne dădeau răspunsuri pe care încercam să le descifrăm,neștiind că adevăratele răspunsuri se găsesc în sufletele noastre.Vroiam să rămân acolo pentru totdeauna,dar mă mințeam că fericirea mea e undeva într'un pat,dormind.
Asta era fericirea,asta era liniștea de care aveam nevoie!Mereu am ținut vie speranța că o voi găsi,și când eram aproape sigură că am găsit'o,mi se arată în alt mod,bătându'și joc de toate crezările mele dinainte.
Am rămas acolo până noaptea,când el mi'a spus că trebuie să plece,dar că se va întoarce la mine oricând voi avea nevoie.
Priveam în urma lui,la pașii pe care îi lăsa în nisip,neștiind că îmi las fericirea să plece.M'am aruncat dezamăgită în valurile marii și am ajuns pe patul meu de acasă.El se trezise.
-Pot doar să îți multumesc că m'ai condus spre adevărata fericire.Ai fost doar un actor în piesa asta,ți'ai terminat rolul,ești liber să pleci!i'am spus eu cu nesiguranță în voce..
-Plec dar fericirea ta vine cu mine!îmi spuse el cu un zâmbet amar pe față.
-Nu ai cum să o iei,m'am bucurat de ea și mă voi bucura oricând voi avea nevoie,doar că data viitoare nu o voi mai lăsa să plece atât de curând.Acum,pleacă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu