Iubindu-te am înțeles pentru prima dată foșnetul frunzelor iar glasul cristalin al stropilor de ploaie încă mai dăinuie în inima mea.Ce înger te-a îndemnat să îmi zâmbești și ți-a șoptit să-mi cucerești sufletul cu vorbe alese? Cum de te-ai rătăcit printre muritori și m-ai ales tocmai pe mine să fiu fericită?Inima mea caută enigma unui vis și descoperindu-ți lumina din privire a renunțat la căutări.A realizat că
dragostea e atât de aproape încât îi poți simți căldura.
dragostea e atât de aproape încât îi poți simți căldura.
Îmi amintesc și acum durerea ce-mi apăsa pieptul,încă simt arsura lacrimilor și deznădejdea ce-mi strângea inima de parcă vroia să-i sufoce până și speranța. Cine ar fi bănuit că aceea e ziua eliberării?Ce ar fi fost viața dacă într-o seară de mai nu te-ai fi apropiat spunându-mi că frumusețea unui om vine din interior iar în privirea mea e concentrată puritatea celor mai minunate flori?Am plâns de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile în căușul palmelor tale și le-ai sărutat.
Zile întregi am crezut că ești o plăsmuire a unui înger ce se agață de minuni pentru a crede în viață.Într-un târziu ne-am reîntâlnit și am citit în privirea ta atâta înțelegere.Încă îmi era frică să nu ne contopim sufletele și să ne pierdem identitatea.Mă întreb și azi dacă merit aceasta fericire și mi-e frică că nu voi reuși niciodată să-i plătesc prețul.
Privesc luna.Zâmbetul ei e atât de misterios încât parcă e o întruchipare a viitorului ce-și întinde plasa să ne înghită sau să ne facă mai puternici. Îmbrățișarea ta pare o implorare către destin.Care acesta ne va asculta ruga sau ne va strivi sub nepăsare și ura? Spui că dragostea e o încleștare a două spirite însetate de liniște și frumos.Si atunci de unde pasiunea atât de furtunoasă în trăirile noastre?
Zile întregi am crezut că ești o plăsmuire a unui înger ce se agață de minuni pentru a crede în viață.Într-un târziu ne-am reîntâlnit și am citit în privirea ta atâta înțelegere.Încă îmi era frică să nu ne contopim sufletele și să ne pierdem identitatea.Mă întreb și azi dacă merit aceasta fericire și mi-e frică că nu voi reuși niciodată să-i plătesc prețul.
Privesc luna.Zâmbetul ei e atât de misterios încât parcă e o întruchipare a viitorului ce-și întinde plasa să ne înghită sau să ne facă mai puternici. Îmbrățișarea ta pare o implorare către destin.Care acesta ne va asculta ruga sau ne va strivi sub nepăsare și ura? Spui că dragostea e o încleștare a două spirite însetate de liniște și frumos.Si atunci de unde pasiunea atât de furtunoasă în trăirile noastre?
Oprește timpul,ademenește-l cu căldură în lumea gerului veșnic și al oglinzilor de gheață unde totul e static și alb,iar noi,să trăim într-un prezent continuu și fericit.Nu zâmbi!Lasă-mă pe mine să înving răul,să-i diminuesc puterea și să-l fac sclavul meu.Răul și timpul sunt dușmanii noștrii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu