E vremea de afară sau sufletul meu chiar e înghețat?Și cum pot trăi cu sufletul înghețat?Adevărul e că nu mai trăiesc,da,mintea mea reacționează impulsurilor,la fel și corpul,dar sufletul meu e mort asemenea frunzelor unui copac,în mijlocul iernii.Știu,ați zice că ar trebui să aprind un foc și am rezolvat problema.Dar eu nu vreau să aleg calea cea mai simplă,vreau să mă complic,să mă pierd în ecuații.Vreau ca y`ul să găsească x`ul.
Într`o noapte sufletul meu mi`a reproșat că nu sunt în stare să îi găsesc o pereche,iar eu ce puteam să îi răspund?Că poate nu sunt doar eu de vină?Răspunsul meu au fost doar lacrimile care nu mai conteneau să se oprească.Iar inima simțindu`se neglijată mi`a strigat:"Caută acolo unde nu te aștepți",iar eu le`am urlat amândurora:"De ce atâta căutare?Mi`am lăsat lumea în spate doar ca să`mi caut fericirea și m`am ales cu bucăți de NIMIC.Și până la urmă de ce aș avea nevoie de voi doi?","Pentru că noi te facem ceea ce ești","Atunci faceți o treabă foarte proastă.A,și sunteți concediați".
o idee geniala, intr'un suflet nobil..:*
RăspundețiȘtergere