n-am sa uit niciodata.

Un lucru important pe care l-am invatat in viata este acela de a aprecia persoanele pe care le am langa mine inainte de a le pierde.
Imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri..
Eram clasa a 9-a,abia incepusem liceul de 2 saptamani;bunicul meu era bolnav din vara,toata vara a stat prin spitale pana cand bunica mea a hotarat sa il aduca acasa pentru ca stia ca nu o sa mai aiba mult de trait si vroia ca ultimele zile sa si le petreaca in casuta lui.Vorbeam cu el in fiecare zi de la inceputul lui septembrie si in fiecare zi imi zicea ca ii e dor de fetita lui cea mica si ca vrea sa vin sa il vad;de fiecare data ii promiteam ca o sa vin..
Pana intr-o zi,cand spre seara mama a primit telefon de la bunica mea si a inceput sa planga;mi-am dat seama ce se intamplase,iar prima mea reactie a fost sa rad,sa rad pentru ca nu credeam ca o sa plece de langa noi inainte sa il vad,inainte sa ii spun ca il iubesc si ca mi-a oferit cea mai frumoasa copilarie si sa ii multumesc ca a fost "tataie" al meu,ca mi-a luat mereu apararea si ca ma iubea enorm in ciuda nazbatiilor pe care le faceam.Am realizat ca nu o sa imi mai spuna niciodata "fetita mea cea mica si scumpa",abia cand l-am vazut,cand l-am vazut atat de linistit de parca dormea;si eu,eu asteptam sa se trezeasca si sa ma ia in brate cum o facea mereu cand intram pe poarta curtii.
Nu am sa uit niciodata cum isi facea tigari si eu eram mereu fascinanta de fumul acela care se inalta usor spre cer si apoi disparea,cum imi lua apararea in fata alor mei,cum ma astepta stand pe gard cand stia ca trebuie sa vin la ei,cum imi facea mereu porumb copt cand mergeam cu animalele la camp,cum m-a invatat sa pescuiesc,cum m-a invatat sa am grija de animale si sa le iubesc,cum mancam amandoi turte cu branza,cum ma urca in pom sa adunam visinele.Nu am sa uit niciodata ca datorita lui am ajuns aici si ca datorita lui inca mai traiesc.
Te iubesc,tataie.Inca iti simt lipsa cand vin la tara,dar am sa vin mereu sa te vizitez si sa iti povestesc ce am reusit sa fac si unde am reusit sa ajung.
E greu ca singurul loc in care sa mai poti vorbi cu cineva sa fie un cimitir,asa ca apreciati persoanele dragi pe care le aveti langa voi si purtati-va cu ele ca si cum maine nu ar mai fi niciunul dintre voi.