Ghinionul meu ca scriu doar atunci cand ma macina sufletul..
Doar atunci cand el imi macina sufletul, si acum mi l-a macinat de tot.
Am iubit, iubesc si am sa iubesc toata viata mea. Intr-o seara chiar ma gandeam daca stiu sa fac altceva mai bine decat sa iubesc, dar poate chiar asta imi aduce suferinta, faptul ca iubesc prea mult. Si mai ales, ca tin de lucruri carora trebuie sa le dau drumul la timp. (Trebuie sa stii cand se incheie o etapa din viata ta, daca te incapatanezi sa ramai mai mult decat e necesar, pierzi bucuria de a trai si sensul vietii.
“Paulo Coelho, citat despre sfat”).
Am tinut de iubirea asta doi ani si jumatate; doi ani si jumatate in care am iubit, in care am incercat toate starile posibile. Am oferit tot ce puteam sa ofer si daca gresesc cu ceva in ce zic, te rog pe tine, draga mea iubire, sa ma contrazici. Mi-a fost greu de fiecare data sa ma rup de tine, dar mereu am stiut ca o sa ne regasim unul pe altul, dar de data asta stiu ca ne-am pierdut de tot. Am stiut asta din plansul tau de copil, din mangaierile alea de "Adio". Am stiut mereu ca iubirea asta nu imi face bine, ca poate tu nu esti pentru mine, ca atunci cand multe lucruri nu sunt reciproce nu e bine sa te implici, si totusi, eu ti-am oferit tot ce aveam, ti-am oferit toate sentimentele mele, te-am pus mai presus de mine. Te-am iubit pe tine mai mult decat m-am iubit eu pe mine.
Ma gandesc ca un nou inceput pentru mine ar insemna sa ma curat de toate pe care le simt pentru tine, dar peste cat timp ma pot curata de tot?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu