Cateodata, tot ceea ce ti-a mai ramas de facut este sa pleci. Nu, nu esti un las daca renunti. Esti doar destul de puternic incat sa realizezi ca tot ceea ce vrei tu de fapt iti face doar mai mult rau. Si taci, te amagesti si continui sa speri. Speri ca va fi bine. Odata ce-ai inchis o usa, o usa in care tot timpul gaseai o alinare, exista riscul sa nu mai intri inapoi. De fapt, ti-ai asumat acel risc cand ai decis sa pui lacatul pe tot ce ai tu mai de pret. Odata inchisa acea usa, apar noi usi. Singura problema cu care te confrunti ( de fapt cea mai mare dintre ele ) este aceea ca orice usa pe care o vei incerca, o vei incerca constient de faptul ca trebuie sa o iei de la zero. Luand-o de la zero, te poti arde. Vei afla pe moment ca nicio alta usa nu e ca cea pe care ai dat-o la o parte. Ai dat-o la o parte pentru ca iti voia binele, iti gaseai tot timpul linistea odata ce intrai acolo. Totusi, ai renuntat...ai renuntat pentru ca nu erai unicul proprietar pe acea usa si stii ca niciodata nu vei fi. Obosesti.Plangi.Razi. Si ciclul asta se tot repeta. Si desi tot ceea ce iti doreai era sa ramai acolo, sufletul ti-a dictat altceva. Si o sa-ti continui drumul insa tot timpul vei vedea in fata ta acea usa. O usa care ti-a fost deschisa 24/24. Si totusi, tu ai renuntat la ea. Ai renuntat pentru ca iti facea prea mult bine, poate. De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, m-am pierdut de propria-mi casa. O casa in care imi gaseam tot timpul alinarea, in care imi alinam suferinta si in care eram primit tot timpul excelent. Si doare. Doare pentru ca timp de foarte mult timp, mi-am gasit un camin;Un camin al prieteniei si iubirii totodata. L-am parasit. De fapt, l-am dat afara pe proprietar, facandu-ma stapan pe ceea ce nu am. Trist, suparat si dezamagit, proprietarul a plecat cu lacrimi in ochi din casa. Nu am putut sa stau mult timp si l-am urmat. L-am urmat. I-am urmat pasii obisnuiti pe care ii facea cand mergea pe poteca, o poteca pe care doar el o stia pana sa imi spuna si mie de ea. Nu, nu mai era acolo. Da, am renuntat; am renuntat, dar din pacate inca nu am gasit calea de inlocuire a stapanului casei. Nu, nu a mai venit acasa. Mi-a lasat un bilet in care spunea ca intelege tot. Ce sa inteleaga cand tot ceea ce a lasat in urma lui e doar praf, scrum si pulbere? O pulbere provocata de mine, care nu stiu daca se va mai transforma vreodata in focul care ardea mai ceva ca flacara olimpica a Olimpiadelor sportive. Si totusi, am fost destul de puternic sa renunt la ceea ce imi facea rau, sau cel putin la ceea ce consideram ca imi face rau, desi toate intentiile erau bune, chiar daca e(ra) tot ceea ce voiam mai mult !
A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu